Review Lenovo Yoga 3 Pro – Laptop cu Touchscreen si Windows 8.1 | ItReduceri.Com

lenovo yoga 3 pro _ 9

Cred ca este destul de corect spus ca Lenovo a fost pionierul liniei de ultrabook-uri convertibile cu originalul Yoga. Anul trecut, producatorul a actualizat gama Yoga cu lansarea modelului Yoga 2 Pro, iar in octombrie 2014 a lansat modelul Yoga 3 Pro.

Lenovo Yoga 3 Pro – un ultrabook convertibil cu display tactil de 13.3 inch rezolutie Quad HD+, carcasa metalica, balama rezistenta si procesor Intel Core M.

La fel ca si predecesorul sau, acesta este unul dintre cele mai subtiri laptopuri, care pe langa ca este capabil sa sustina orice tip de activitate, are un design elegant si diferit fata de competitie. Dar oare aceste lucruri sunt suficiente pentru a te convinge sa il alegi pe acesta in locul altor modele? Citeste review-ul de mai jos pentru a descoperi aspectele pozitive si negative ale lui Yoga 3 Pro.

 

Lenovo Yoga 3 Pro – Design si Constructie

Primul lucru pe care il observi la laptopul Yoga 3 Pro este constructia si aspectul premium al carcasei. Cand deschizi cutia pentru prima data esti intampinat de clapeta metalica cu un finisaj mat si logo-ul producatorului.

Aceasta parte este destul de rece la atingere si pare rezistenta iar un lucru care ma incanta este faptul ca amprentele si urmele de uzura sunt tinute la departare datorita invelisului ce nu este lucios.

lenovo yoga 3 pro _ 1

Pe marginea din stanga se vede portul de alimentare, care tine si locul unui port USB 2.0, un port USB 3.0, micro HDMI si cititorul pentru carduri SD.

Pe marginea din dreapta se afla butonul de aprindere, un LED, butonul pentru rotire, butoanele pentru volum, o iesire audio si un port USB 3.0.

Daca il intoarcem vom vedea aceeasi constructie din metal si acelasi finisaj mat. In cele patru colturi ale sale gasim 4 bucatele de cauciuc si cate doua grile pe partea dreapta si stanga pentru difuzoarele JBL.

lenovo yoga 3 pro _ 2.jpg

Balamaua rigida din metal este cea care conecteaza clapeta cu partea cu tastatura. Designul acesteia este inspirat de benzile de metal din care este formata cureaua unui ceas de mana.

Yoga 3 Pro este un laptop 2 in 1 cu un look elegant si stilat potrivindu-se atat unui domn cat si unei domnisoare sau doamne.

Mecanismul special al balamalei ii permite ecranului ultrabook-ului sa se roteasca la 360 de grade si sa se transforme in patru moduri diferite : laptop, stand, cort sau tableta.

lenovo yoga 3 pro _ 3

Deschidem carcasa si vedem display-ul de 13.3 inch, camera web HD, microfonul si logo-ul sistemului de operare Windows si cel al producatorului, Lenovo. Zona ce inconjoara tastatura iluminata cu taste in forma de U si touchpad-ul mat are o suprafata ondulata ce seamana cu pielea.

Tastele sunt silentioase si nu este nevoie de forta pentru a putea tasta cuvinte. Un singur lucru se poate obiecta la aceasta parte si anume faptul ca nu sunt suficient de elastice si nici nu au o adancime destul de mare atunci cand sunt apasate. Acesta este sacrificiul unei constructii slim.

lenovo yoga 3 pro _ 5

Grosimea laptopului Yoga 3 Pro nu depaseste 13 mm (mai exact 12.8 mm) si are o greutate destul de redusa, de 1.19 kg. Arata premium si este placut sa il tii in mana ceea ce ma face sa vreau sa il folosesc mai des decat as avea in mod normal nevoie. Intradevar, este un ultrabook bine construit.

 

Lenovo Yoga 3 Pro Display si Multimedia

Laptopul Lenovo Yoga 3 pro are un display cu tehnologie IPS cu diagonala de 13.3 inch si este capabil de a reda continut la rezolutie Quad HD+, adica 3200 x 1800 px, ceea ce inseamna o densitate de 276 pixeli per inch.

Cum era de asteptat, unghiurile de vizulizare sunt fantastice, imaginile sunt clare, culorile vibrante si cat mai apropiate de cele naturale. Vezi si cateva modele de laptopuri cu display Full HD.

lenovo yoga 3 pro _ 4

Avand unul dintre cele mai bune display-uri pe care le-am intalnit la un ultrabook, Yoga 3 Pro este dispozitivul perfect pentru vizionarea filmelor si a fotografiilor.

Daca grija ta principala este calitatea sunetului, atunci nu trebuie sa iti faci probleme. Laptopul cu touchscreen este echipat cu doua difuzoare JBL capabile sa livreze un sunet bogat si clar, indiferent de volumul setat.

lenovo yoga 3 pro _ 6

 

Lenovo Yoga 3 Pro Performanta si Baterie

Sistemul de operare cu care Yoga 3 pro vine instalat este Microsoft Windows 8.1 cu o arhitectura pe 64 biti, iar daca se doreste se poate face upgrade la versiunea lansata recent, Windows 10.

Laptopul testat a venit cu o multime de aplicatii instalate, majoritatea dintre ele fiind ale companiei: Harmony, Hightail, Lenovo Motion Control, Lenovo SHAREit, Lenovo VeriFace Pro, OneKey Optimizer, Lenovo Photo Master si Lenovo Reach.

Mai avem si Evernote, Kindle, Live TV, McAfee Central, Nuance Dragon Assistant, Nitro Pro 9, TripAdvisor si Zinio Reader. Pe unele dintre ele le-am dezinstalat, pe altele nu, acum depinde de tine daca ai nevoie de toate aceste aplicatii sau nu le consideri necesare.

lenovo yoga 3 pro _ 7

Puterea laptopului Lenovo Yoga 3 Pro vine de la un procesor Intel Core M-5Y50 cu 2 nuclee ce ruleaza la o frecventa de 1.10 GHz si pot ajunge pana la 2.60 GHz, o memorie cache de 4 Mb, o memorie RAM de 8GB DDR3 (1.60 GHz), un SSD de 256 GB si un procesor grafic integrat Intel HD 5300.

Aceasta configuratie este suficienta pentru a rula fara intreruperi aplicatii de productivitate si de multimedia. Programe gen Photoshop sau suita MS Office se lanseaza aproape instant si ruleaza rapid. Am incercat totusi sa joc unele jocuri cu grafica intensa, fen Far Cry 4, si cum era de asteptat, Yoga 3 Pro nu are suficienta putere pentru a le executa la calitate superioara.

Cat despre temperatura, laptopul nu se incalzeste in majoritatea cazurilor. Uneori, coltul dreapta sus al bazei se incalzeste putin mai mult in momentele in care sarcinile rulate sunt mai stresante. Daca il vei folosi stand la birou acest mic minus trece neobservat, dar in cazul in care este tinut pe genunchi, situatia devine suparatoare.

lenovo yoga 3 pro _ 8

Yoga 3 Pro este echipat cu o baterie Li-Polymer de 44Wh cu capacitate de 5.900 mAh, iar pe site-ul producatorului este trecuta o autonomie de pana la 9 ore.

In modul Power Saver am reusit sa obtin putin peste 7 ore cu Wi-fi-ul pornit, navigand pe diferite website-uri si un player muzical pe fundal.

Cu luminozitatea setata la 50% si vizualizand filme la rezolutie Full HD cu castile puse, am obtinut 7 ore si vreo 20 de minute de utilizare fara intrerupere.

lenovo yoga 3 pro _ 9

 

Concluzie

Lenovo Yoga 3 Pro este un ultrabook atractiv si versatil care se descurca de minune indiferent de aplicatie, livrand o performanta cu greu egalata. Designul sau unic si diferit din toate punctele de vedere si modurile multiple in care poate fi folosit, tableta, laptop, stand sau cort, il fac a fi usor de adaptat in orice situatie sau activitate.

Un minus al sau poate fi pretul nu foarte competitiv la care poate fi achizitionat de la eMAG. Dar daca iti doresti flexibilitate si libertate in utilizare, Yoga 3 Pro este o alegere inteleapta. Daca iti doresti ceva mai ieftin, cu display mai mare, de 15.6 inch, atunci citeste acest articol cu recomandari de laptopuri sub 2000 ron.

Leave a Reply

Cele mai populare

0 19578

Noua serie de laptopuri Lenovo, Z50 ofera dispozitive premium cu tehnologii de ultima ora la preturi accesibile, iar modelul Lenovo IdeaPad Z50-70 nu este...